Dacia Sandriders a ajuns la ziua de odihnă a Raliul Dakar 2026 din postura de lider al clasamentului general, după primele șase etape ale celei mai dure competiții de rally-raid din lume. Dakar 2026 reprezintă și prima rundă a Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid (W2RC), iar rezultatele obținute până acum confirmă un debut solid de sezon pentru echipa constructorului român.
După parcurgerea a 3.636 de kilometri până la sosirea în Riyadh, Dacia Sandriders ocupă locurile 1, 6, 10 și 13 în clasamentul general provizoriu. Lideri sunt Nasser Al-Attiyah și Fabian Lurquin, cu un avans de 6 minute și 10 secunde, în fața unui pluton extrem de competitiv în care se regăsesc rivali consacrați din segmentul Ultimate, precum Toyota Gazoo Racing și Prodrive Hunter.
Prima săptămână a Dakarului a fost marcată de etape pietroase, pene multiple și gestionarea atentă a riscurilor. Potrivit conducerii echipei, strategia a fost una conservatoare, fără forțări inutile, cu accelerări calculate înainte de ziua de pauză. Toate cele patru mașini au ajuns în bivuac, un aspect esențial într-o competiție în care abandonurile sunt frecvente.
Al-Attiyah și Lurquin, lideri după etapa a doua, au coborât temporar până pe locul 10 după două pene suferite în etapa a treia. Revenirea a fost însă una rapidă: al doilea timp într-o probă intermediară și victoria din etapa a șasea i-au readus pe primul loc la general. Pentru Al-Attiyah, succesul din etapa a șasea înseamnă apropierea la o singură victorie de recordul absolut de 50 de victorii de etapă în Dakar.
După șapte pene în primele șase etape, Sébastien Loeb și Édouard Boulanger ocupă locul 6 la general, dar au reușit, în etapa a șasea, prima clasare dublă din istoria Dacia Sandriders la Dakar. Francezii rămân în cursa pentru podium, în contextul unei a doua săptămâni considerate decisive.
Campionul mondial Lucas Moraes, aflat la debutul său pentru Dacia Sandriders, împreună cu Dennis Zenz, a încheiat prima săptămână pe locul 10, cu două clasări în top 4 pe probe speciale. Cristina Gutiérrez și Pablo Moreno se află pe locul 13, după o serie de etape afectate de pene, dar cu un ritm constant.
Modelul Dacia Sandrider a beneficiat, pentru Dakar 2026, de mai multe îmbunătățiri tehnice: reducerea greutății, optimizarea sistemului de răcire, creșterea fiabilității și îmbunătățirea confortului pentru echipaj. Mașina este alimentată cu combustibil sustenabil furnizat de Aramco și rulează pe pneuri BFGoodrich, dezvoltate special pentru condițiile extreme ale competiției.
După ziua de odihnă de la Riyadh, Dakar 2026 continuă pe 11 ianuarie cu etapa a șaptea, predominant nisipoasă, pe traseul către Wadi ad-Dawasir. Cu peste 4.300 de kilometri rămași și etape considerate decisive, lupta pentru victorie rămâne deschisă, însă Dacia Sandriders pornește în a doua săptămână din postura de lider al clasamentului general.