TÜV 2025 confirmă: Tesla Model Y are cele mai multe probleme de fiabilitate
Raportul TUV pe anul 2025 arată faptul că Tesla continuă performanța negativă, fiind clasată din nou pe ultimul loc, informează EVMarket.ro.
În raportul TUV 2025, Tesla Model Y a fost desemnat drept SUV-ul cu cea mai mare rată de defecțiuni în Germania, pentru autoturismele cu o vechime între 2 și 3 ani. Aproape 20% dintre acestea nu au reușit să treacă inspecția tehnică obligatorie. Cele mai dese defecțiuni se află la suspensie, puntea față, frâne și sistemul de iluminare. Tesla Model 3 se află și el într-o poziție nefericită.
Model 3 are o rată de defecțiune de 13,1% și se menține departe de standardele obișnuite pentru o mașină din categoria și prețul său. Aceasta a fost mașina cu cele mai multe probleme din categoria sa în ultimii doi ani. Totuși, anul acesta a fost depășită de Model Y.
Acesta a înregistrat o rată a defectelor de 17,3%. Asta înseamnă că aproximativ una din 6 mașini nu au trecut inspecția obligatorie. Comparativ, un Mini Cooper SE cu aceeași vechime înregistrează doar 3,5% defecte.
Una din 5 mașini prezintă defecțiuni la ITP
Raportul TUV a fost realizat după analizarea a peste 9,5 milioane de inspecții tehnice periodice efectuate între iulie 2024 și iunie 2025. Cifrele sunt îngrijorătoare atât pentru proprietari, cât și pentru producători.
La toate grupele de vârstă, în jur de o mașină din 5 (21,5%) prezintă defecțiuni serioase sau periculoase. Aceasta este o creștere de 0,9% față de anul trecut. Defectele minore au înregistrat și ele o creștere ușoară, de la 11,5 la 12,3%.
Autovehiculele cu cele proaste rezultate sunt BMW Seria 5 și Seria 6 (4–5 ani și 8–9 ani), Dacia Duster (6–7 ani și 10–11 ani) și Renault Clio (12-13 ani). De asemenea, noul Fiat 500 are un nivel surprinzător de ridicat al emisiilor.
Mașinile electrice proiectate de la zero sunt mai puțin fiabile
Raportul indică faptul că cele mai fiabile și calitative mașini electrice sunt cele ce au la bază o platformă deja utilizată. Ingineria deja testată pe mașinile cu combustie internă garantează calitatea și în cazul electricelor.
Mașinile electrice nou proiectate au rate de defecte semnificative mai mari față de celelalte. Tesla Model 3 și Renault Zoe au 14,2% respectiv 8,9%, comparativ cu VW e-Golf (3,4%) și Mini Cooper SE (4,4%). Cele mai mari probleme sunt la suspensia axei, afectată de greutatea ridicată a bateriilor. Lipsa unor service-uri autorizate, ca în cazul Tesla, amplifică problemele.
Conform studiului, unele dintre mașinile cu cele mai bune rezultate sunt: Fiat 500e – cea mai fiabilă mașină de oraș (2-3 ani), Mazda 2 – categorie mică, BMW Seria 1 – compacte, Mercedes Clasa C – sedan mediu, Volkswagen T-Roc – SUV și Mercedes Clasa B – monovolum.
Raportul TUV este publicat anual de TUV Verband. Acesta este considerat o referință independentă pentru dealeri și șoferi. Ediția de anul acesta include aproape 10,2 milioane de inspecții tehnice efectuate între iulie 2023 și iunie 2024.