Mânerele retractabile stil Tesla, interzise pe cea mai mare piață auto din lume

Autor: Radu Țuțulan 04 ian. 2026 Știri auto

Autoritățile de pe cea mai mare piață auto din lume, China, au decis să interzică producătorilor auto să mai doteze mașinile cu mânere retractabile, precum cele de la Tesla.

China, cea mai mare piață auto la nivel global, va interzice începând din 2027 mânerele retractabile acționate exclusiv electric.

Acest element de design devenit popular în special pe modelele electrice Tesla. Dar, s-au dovedit periculoase în cazul unui accident, scrie carscoops.com.

Mânerele retractabile de la Tesla, interzise în China

Decizia vine pe fondul mai multor accidente grave în care ocupanții și echipele de salvare nu au reușit să deschidă ușile mașinilor după impact, din cauza lipsei unui sistem mecanic funcțional.

Noile reguli impun ca toate vehiculele de pasageri cu masa sub 3,5 tone să fie echipate atât cu mânere interioare, acționate mecanic.

Astfel încât, ușile să poată fi deschise indiferent dacă sistemul electric al mașinii este avariat sau complet indisponibil.

Practic, autoritățile cer o soluție de rezervă clasică, care să permită deschiderea ușilor chiar și în cele mai grave scenarii.

Care e avantajul mânerelor „îngropate” în portieră

Mânerele retractabile, precum cele de pe Tesla Model S, Model 3 sau Model Y, dar și de pe modele precum BYD Seal, au fost promovate intens pentru avantajele aerodinamice.

Producătorii susțin că acestea contribuie la reducerea consumului și la creșterea autonomiei. Însă, beneficiile reale sunt limitate.

Potrivit datelor citate de presa chineză, reducerea coeficientului aerodinamic este de cel mult 0,01. Ceea ce se traduce printr-o economie de aproximativ 0,6 kWh la 100 km.

În schimb, riscurile asociate au devenit tot mai evidente, mai ales după mai multe accidente mortale produse în 2024.

Două cazuri intens mediatizate au implicat modelul Xiaomi SU7. Într-un accident din Chengdu, martorii nu au reușit să deschidă ușile pentru a salva ocupanții, iar un incident similar a avut loc ulterior în Tongling.

Surse citate de presa locală au explicat că mânerele mecanice de urgență din interior nu erau vizibile sau accesibile, nici măcar după spargerea geamurilor. Interdicția anunțată de China va avea efecte dincolo de granițele sale.

Este foarte probabil ca producătorii chinezi să aplice noile soluții și pe modelele destinate piețelor externe. În același timp, constructorii occidentali care vând în China ar putea fi nevoiți să își reproiecteze modelele la nivel global. În special Tesla, care a conceput aceste tipuri de mânere.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: tesla.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide