E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Luminile de avarie au rolul de a semnala o defecțiune apărută la autovehicul care necesită oprirea acestuia sau circulația cu viteză redusă. Sau mai pot fi utilizate și pentru a semnaliza blocarea traficului în față. Dar, e legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii, pentru a-ți lua medicamente ori a unei brutării unde nu stai mai mult de 5 minute?
Legea circulației stabilește situațiile în care este justificat sau obligat să folosești luminile de avarie.
De exemplu, în OUG 195/2002 se precizează că în cazul în care un vehicul nu se mai poate deplasa, trebuie pornite semnalizările intermitente. Astfel, ceilalți șoferi vor fi avertizați că vehiculul e imobilizat.
Dar, mare atenție, este vorba doar despre cazurile în care mașina a suferit o defecțiune, deci o situație involuntară.
„Luminile de avarie se folosesc când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă, când vehiculul se deplasează foarte lent și/sau constituie el însuși un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat”, precizează Poliția Română într-o postare publicată pe Facebook.
Dar dacă trebuie să iei medicamente de la farmacie sau pâine de la brutărie, e legal să oprești în dreptul acesteia cu avariile puse?
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării?
Regulile de oprire și staționare sunt clar stabilite de Codul Rutier.
Printre urgențele care justifică oprirea pe avarii sunt o defecțiune a vehiculului, unui pasageri sau șoferului i s-a făcut rău, drumul este blocat sau avariat, ori s-a produs un accident rutier. Caz în care nu se mai ține cont de regulile de oprire și staționare. Pentru că e vorba de o situație fortuită, involuntară.
Orice altă oprire voluntară, adică din inițiativa conducătorului auto, se poate face doar cu respectarea precizărilor din Codul Rutier.
Astfel, nu ai voie să oprești în locurile unde există un indicator cu „Oprirea interzisă”. Nici în apropierea trecerilor de pietoni, la mai puțin de 25 de metri înainte și după acestea. De asemenea, se interzice oprirea pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m, sau în locurile unde este interzisă depășirea, dar și în alte situații prevăzute de Codul Rutier.
Deci, dacă sunt respectate toate regulile, e legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării. Iar dacă stai mai mult de 5 minute, se consideră staționare, caz în care trebuie respectate și alte reguli.
De exemplu, staționarea e interzisă pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m. De asemenea, nu poți staționa în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice. Și nici în pante și în rampe nu ai voie să staționezi.
Cât este amenda
Indiferent că ai avariile puse, sau nu, dacă oprirea voluntară se face neregulamentar, amenda minimă va fi de 405 lei, iar cea maximă de 607,5 lei.
Dar, dacă se încalcă regulile de staționare, sancțiunea poate depăși 1.000 de lei.
În plus, poliția poate dispune ridicarea mașinii care e oprită neregulamentar. Caz în care va trebui să plătești o suprataxă. În București, de exemplu, pentru a-ți recupera vehiculul, vei fi obligat să achiți, în general, între 500 și 1.000 de lei, în funcție de sectorul de unde a fost ridicată mașina.