Cel mai mare dealer Dacia din Germania pregătește un pachet de tuning pentru noul Duster – FOTO

Publicat: 23 01. 2025, 16:23
Actualizat: 23 01. 2025, 16:33

Noua generație a SUV-ului produs la Mioveni urmează primească un pachet de tuning, grație celui mai mare dealer Dacia din Germania. La ce modificări ne putem aștepta?

Cea de-a treia generație Dacia Duster reprezintă o revoluție, cel puțin în materie de design, pentru SUV-ul de clasă B. Comparativ cu predecesorii săi, noua generație este mai colțuroasă, mai robustă, dar și mult mai modernă.

A trecut un an de la prezentarea oficială noului Duster, iar un pachet de tuning pentru noua generație a SUV-ului urmează să fie lansat de cel mai mare dealer Dacia din Germania.

Este vorba despre Carpoint, care a creat în trecut și alte pachete de tuning, dar pentru Duster II. Se pare că noul model urmează să primească un tratament similar din partea Carpoint, iar compania a distribuit un prim teaser cu pachetul de modificări.

Tuning pentru Dacia Duster III – Carpoint se concentrează pe estetică

Primul teaser nu ne oferă foarte multe detalii despre ceea ce va fi inclus în pachetul de tuning pentru Dacia Duster, însă ne dă de înțeles că vor exista două abordări distincte. Mașina din partea superioară a imaginii pare că este echipată cu un pachet axat pe aspectul robust, cu elemente specifice unui off-roader, precum un bull-bar și proiectoare montate pe plafon.

Ambele versiuni ale kitului intitulat „Redust” par că vor include și aripi evazate, însă ne putem aștepta ca versiunea cu elemente off-road să folosească jante mai mici, cu anvelope all-terrain, în timp ce de la cealaltă variantă ne așteptăm să folosească jante cu diametru generos și anvelope cu talon subțire.

Încă nu există o dată de lansare pentru aceste pachete de tuning, însă intuim că ambele vor fi disponibile începând cu prima jumătate a acestui an. Carpoint a lansat un prim pachet de tuning pentru noul Duster în vara anului trecut.